În ultimul timp, peste tot în online găsești concursuri. Iar Blogatu.ro le are pe cele mai faine. Așa că voi mai participa la încă unul de-al lui. Concursul a fost lansat în colaborare cu Roviniete.ro, însă eu n-am nici o treabă cu rovinieta încă, mama se ocupă de taxe momentan :)) Așa că voi scrie despre una din mașinile familiei.
Din câte știu eu, e de prin ’98, a fost cumpărată nouă. Țin minte că eram la bunici, în vacanța de vară, când mama și bunicul “au plecat să vă cumpere ceva” (ne spunea bunica mie și fratelui mai mic). Aveam 6 ani și eram foarte aiurit pe atunci. Ca și acum, de altfel. Oricum, când am văzut-o pe mama la volanul unei mașini, mi-am dat seama că asta “ne cumpărase” :) Era (și încă este) o Dacie 1310, bej (până în clasa a 7-a n-am știut cum se numește culoarea :p).
Nefiind șofer, nu pot spune că am avut experiențe minunate cu ea. N-am condus-o încă. Dar pot spune că mașina are istorie. Timp de 10 ani a mers ireproșabil (atât câ se poate spune despre o Dacie). Dar după 10 ani, au început problemele. I-am ars aparatul radio (recunosc că a fost vina mea; am umblat unde nu trebuia), bujiile trebuiau curățate aproape în fiecare săptămână, au fost probleme cu delcoul, se înfunda carburatorul, s-a erodat chiulasa, intrase puțină apă într-un cilindru, probleme cu frânele, cu siguranțele etc. Am stat acum 2 veri și am curățat blocul motor împreună cu un mecanic și cu fiul său. Să vezi acolo distracție :))
Însă problemele s-au rezolvat și mașina încă merge. A avut vreo 2 accidente, ambele din cauza gheții de pe stradă. Însă au fost minore și am scăpat cu viață din amândouă. Stați doar să iau eu permisul și să urc la volan, să vedeți atunci accidente :))
Cristi Mirt
Cum spune și banner'u, sunt curios. Foarte curios. Și nu știu nici un motiv pentru care sunt așa. E ca și cu iubirea. Nici ea nu are nevoie de motive.









Un comentariu
@LucicX
aa, ultima generatie de dacie, d-aia cu motor pe injectie, right?
cat despre ultima fraza, la cat mai putine ;)